 OnycutzzaAdministratorDin: Ploiesti
Postari: 600
|
|
Iar altul este:
Lucian Blaga s-a născut in 9 mai 1895, in 1906 este înscris la liceul „Andrei Saguna” din Brasov. In 1910 apar primele poezii ale lui Blaga, 1914 debutează in filozofie cu însemnări despre Intuiţia in filosofia lui Bergson. 1917 termina teologia si se înscrie la facultatea de filozofie din Viena. In 1919 sunt publicate Lucian Blaga s-a născut in 9 mai 1895, in 1906 este înscris la liceul „Andrei Saguna” din Brasov. In 1910 apar primele poezii ale lui Blaga, 1914 debutează in filozofie cu însemnări despre Intuiţia in filosofia lui Bergson. 1917 termina teologia si se înscrie la facultatea de filozofie din Viena. In 1919 sunt publicate „Poemele Luminii” de către Sextil Puscariu. In 1920 Lucian Blaga isi ia doctoratul in Filozofie la Viena. In 1921 apare volumul „Paşii Profetului”. In 1923 este publicata drama „Tulburarea apelor”. In anul 1924 apare „In Marea Trecere”, 1929 „Lauda Somnului”, 1933 „In cumpăna Apelor”, 1938 „La Curţile Dorului”, 1943 „Nebanuite Trepte”.
Lucian Blaga este un scriitor reprezentativ al literaturii romanesti care s-ai concretizat vocaţia creatoare in dramaturgie cu opera „Meşterul Manole”, in eseistica, dar mai ales in poezie.
Poezia lui Lucian Blaga isi motivează unitatea interioara si dimensiunile prin relaţia eului poetic cu universul.
In creaţia poetica a lui Lucian Blaga se disting trei momente distincte care corespund unor ipostaze ale eului poetic:
I. In primele doua volume : „Poemele luminii” si „Paşii profetului” apare un eu stihial care se simte parte integrata marelui „Tot” (întregului). Reprezentativa pentru aceasta etapa a creaţiei armane poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, poezia care oferă in linii mari o schiţa a viziunii sale poetice.Astfel insusi titlul poezieisugereaza dorinta eului liruc de a nu distruge tainele lumii printr-o gandire rationala ci dimpotriva de a le amplifica prin creata sa.Verbul la forma negativa „nu strivesc” este folosit in sens metaforic punand in evidenta refuzul eului de a diminua tainele.
Expunand ideea ca mintea , ratiunea este capabila sa distruga misterul cunoasterii, eul isi propune „sa nu ucida cu mintea” tainlele pe care le-a cunoscut in viata sa.Experienta lui asupra vietii este sugerata prin enumeratia”in flori, in ochi, pe buze ori morminte”.Fiecare din aceste elemente sunt pentru poet o parte din viata lui:florile suntcadrul natural in care a trait, ochii semnifica planul spiritual, pe buze este vorba rostita de el sau de altii, iar mormintele sugereaza moartea pe care o asteapta.
Substantivul „lumina” este folosit metaforic.Acesta se refera la capacitatea omului de a intelege realitatea, dar si la faptul ca lumina creaza un univers imaginar.Dar, cu taoate ca este un dar Dumnezeiesc, „lumina altora” „sugruma” vraja cunoasterii, a tainei.In antiteza poetul isi propune ca prin rationamentul sa imbogateasca „corola de minuni” cu tainele proprii.Eul liric, apoi, explica conceptia sa despre propria-i „lumina”.Aceasta se aseamana razelor lunii care nu fac altceva decat sa accentueze taina noptii.Prin „largi fiori de sfant mister” este expusa modalitatea prin care eul liric va reusi acest lucru, astfel tot ce-a fost neinteles se va schimba in neitelesuri si mai mari.
In final, Blaga justifica propria capacitate de a imbogati tainlele lumii, el iubind, intelegand fiecare element ce-l incojoara, el intelegand Totul, Intregul.
II. Icepand cu ciclul „Moartea lui Pan” din volumul „Paşii Profetului” vârsta edenica a comunicării depline a omului cu natura se încheie, poetul propunând o alta condiţie a eului care traiste drama singuratatii si a ruperii sale de întreg. Eul se simte fragment, izolat de universul căruia ii aparţine, ceea ce-i determina starea concretizata in „tristeţe metafizica”
Daca in primele doua volume eul tindea sa se contopească cu întregul, acum acest eu este tulburat de aspiraţia spre un orizont de dincolo de realitatea imediata. Nu mai avem de aici un eu stihial, ci un eu interogativ care descifrează-n permanent realitatea căutând semnele absolutului. Eul acest are constiinta păcatului, păcatul nefiind altul decât gândul care individualizează eul, îl rupe de lume, dsitantandu-l inevitabil de aceasta.
Eul interogativ din aceasta etapa este chinuit de mari nelinişti existenţiale iar drama sa este drama omului care intelege ca este alungat din Edenul biblic.
Pentru acest eu interogativ universul nu mai este o unitate, o „corola de minuni a lumii”, ci un „paradis in destrămare”, o lume care intra in declin deoarece i-au murit marile mituri.
Semnificativa pentru aceasta etapa este creaţia „Paradis in destrămare” in care Blaga prezinta un univers haotic, in destramare, un univers care isi pierde miturile si isi anuleaza creatia edenica.
Poetul prezinta o serie de mituri biblice pe care insa le prelucreaza, acesta fiind mitul Paradisului.Ideea fundamentala este ca legatura dintre lume si taramul cerurulor s-a rupt dupa izgonirea omului din paradis.Astfel Blaga creaza imaginea unei lumi moderne, a pacatelor, a unei lumi in destramare din care divinul si sacrul lipsesc cu desavarsire.Poetul recurge la o desacralizare a simbolurilor biblice.Ingerul de la poarta tine in mana un cotor ceea ce sugereaza restul, lucrurile ce au ramas nefolosite.De asemenea lipsa flacarii scoate in evidenta disparitai fortei divine.Portretul se incheie cu sugestia inutilitatii, a conditiei precare a divinitatii, astfel ingerul se simte invins.
Blaga recurge la umanizarea figurilor biblice, astfel serafimii au „parul nins” aceasta scotand in evidenta si imbatrinrea lor, faptul ca vor avea un sfarsit.Ei sunt vazuti intr-un plan teluric, pamantesc in care sunt intr-o permanenta cautare a adevarului, adevar care li se refuza” inseteaza dupa adevar/dar apele din fantani/refuza galetile lor”.Arhagelii, personaje biblice, sunt si ei umanizati.Ei sunt vazuti in postura de a ara ceea ce ii implica in regimul untilitatii.Conditia lor decazuta este scoasa in evidenta de faptul ca ei folosesc pluguri de lemn.Versul „se plang de greutatile aripilor” sugereaza faptul ca ropria lor conditie este o povara, iar zoborul spre inalt nu le mai este permis.
Porumbelul ca simbol al vietii, capata aici o alta semnificatie;el surprinde stingerea lumii, declinul acesteia :”porumbelul sfantului duh,/cu pliscul stinge cele din urma lumini”.Ingerii, elemente sacre, sufera ca oamenii, ei culcandu-se in fan zgribulin.
Prin interjectia din finalul poeziei : „vai, vai”, eul liric isi face simtita prezenta manifestandu-si durerea unui destin cere impune suferinta si care prevestste un sfarsit iminent.
Finalul este asemenea unui punct culminat, izvorul vietii fiind anulat”tarana va seca povestile”.De asemenea Blaga surprinde declinul divinitatii, personajele biblice devenind oamneni si traind conditia lor, acesta fiind sfarsitul prin moarte.
III. Cu Volumul „Nebanuitele Trepte” se produce o recuperare a armoniei pierdute, eul depaseste acel sentiment al „tristeţii metafizice” trăind bucuria solidarizării cu tot ce exista.
Daca in cea de a doua etapa a creaţiei erosul era absent, acum deţine o pondere însemnata fiindcă este văzut ca o forţa regeneratoare, iar iubirea are chiar menirea de a reactualiza timpul genezei.
Lucian Blaga cânta acum mirobila samanta, bucuria rodului si a devenirii .
Întreaga poezie dobandeste o nota de calm si de seninătate chiar ideea morţii este acceptata cu o anumita seninătate fiindcă moartea este integrata firesc in ordinea lumii.
Semnificativa pentru aceasta perioada este poezia „Oda simplisimei flori"
Aceasta poezie face parte dintre versurile ultimei perioade ale creaţiei lui Blaga lăsând sa se vadă renunţarea la neliniştile si spaimele existentei legate de sentimentul trecerii. Atitudinea poetului este una de seninatate si de echilibru.El descopera cu bucurie universul minor care trebui luat in seama si care merita sa devina obiect al cantecului.Lucian Blaga canta astfel cu o neretinuta placere lucrurile simple pe care le incarca cu o adnaca semnificatie.
Poezia stabileste o legatura intre eul liric si univesrul vegetal, eul adresandu-se papadiei pe carei ii adauga insusiri deosebite, ea devenid „ecumenica”.Astfel poetul redimensioneaza lumea ridicand elementul nesimnificativ la dimensiuni sacre.Elementul in aparenta neinsemnat devine la Blaga un pricipiu cosmic care determina ordinea lumii.:”dupa a ta aurie ardoare/…/anul isi hotareste fericitele zile”
Poetul insista asupra papadiei ca element lipsit de importanta a lumii, dar care merita totusi sa fie celebrata pentru faptul ca este un simbol al rodirii, al semintei si al germinatiei”samanta sa faci pe pamant/e tot de doresti”.Poetul surpinde cu pasiune evolutia si moartea unui element minor, atribuind-ui prin actul poetic „ o aureola de sfant”.
Lucian Blaga este un poet deosebit de original propunând un limbaj de o indiscutabila expresivitate:
Prin capacitatea de plasticizare a ideilor Blaga propune idei de făcură filosofica prin imagini semnificative realizând idei poetice.
Imaginea Blagiana se realizează intr-o comparaţie ce asociază elemente abstracte cu elemente concrete ale lumii materiale.
Autorul poemelor Luminii resemantizeaza cuvintele incarcandu-le cu puteri magice si cu o forţa mitica.
In toata opera poetica a lui Blaga se intanlesc cele doua tipuri de metafore teoretizate de poet: Este vorba despre Metaforele Plasticizante. Aceste metafore se produc in cadrul limbajul prin apropierea unui fapte altul ambele tinand de domeniul lumii date: Ex. „Pe uliti, subţire si-nalta/ ploaia umbla pe cataligi”.
A doua categorie de metafore este cea a Metaforelor Revelatorii. Acestea sunt destinate sa scoată la iveala ceva ascuns, încearcă relevarea unui mister prin mijloace pe care le pune la indemna lumea concreta.
In acest caz o metafora revelatorie surprinde ninsoare: „Cenuşa îngerilor arşi in ceruri / ne cade fulguind pe umeri si pe case”.
Printr-o metafora revelatorie este prezentata de Lucian Blaga soarele „Soarele lacrima Domnului/ cade in marile somnului”
Prin întreaga sa activitate literara Lucian Blaga se conturează ca un autentic reper valoric in spaţiul literaturii romane.
Powered by (clic aici)
„Poemele Luminii” de către Sextil Puscariu. In 1920 Lucian Blaga isi ia doctoratul in Filozofie la Viena. In 1921 apare volumul „Paşii Profetului”. In 1923 este publicata drama „Tulburarea apelor”. In anul 1924 apare „In Marea Trecere”, 1929 „Lauda Somnului”, 1933 „In cumpăna Apelor”, 1938 „La Curţile Dorului”, 1943 „Nebanuite Trepte”.
Lucian Blaga este un scriitor reprezentativ al literaturii romanesti care s-ai concretizat vocaţia creatoare in dramaturgie cu opera „Meşterul Manole”, in eseistica, dar mai ales in poezie.
Poezia lui Lucian Blaga isi motivează unitatea interioara si dimensiunile prin relaţia eului poetic cu universul.
In creaţia poetica a lui Lucian Blaga se disting trei momente distincte care corespund unor ipostaze ale eului poetic:
I. In primele doua volume : „Poemele luminii” si „Paşii profetului” apare un eu stihial care se simte parte integrata marelui „Tot” (întregului). Reprezentativa pentru aceasta etapa a creaţiei armane poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, poezia care oferă in linii mari o schiţa a viziunii sale poetice.Astfel insusi titlul poezieisugereaza dorinta eului liruc de a nu distruge tainele lumii printr-o gandire rationala ci dimpotriva de a le amplifica prin creata sa.Verbul la forma negativa „nu strivesc” este folosit in sens metaforic punand in evidenta refuzul eului de a diminua tainele.
Expunand ideea ca mintea , ratiunea este capabila sa distruga misterul cunoasterii, eul isi propune „sa nu ucida cu mintea” tainlele pe care le-a cunoscut in viata sa.Experienta lui asupra vietii este sugerata prin enumeratia”in flori, in ochi, pe buze ori morminte”.Fiecare din aceste elemente sunt pentru poet o parte din viata lui:florile suntcadrul natural in care a trait, ochii semnifica planul spiritual, pe buze este vorba rostita de el sau de altii, iar mormintele sugereaza moartea pe care o asteapta.
Substantivul „lumina” este folosit metaforic.Acesta se refera la capacitatea omului de a intelege realitatea, dar si la faptul ca lumina creaza un univers imaginar.Dar, cu taoate ca este un dar Dumnezeiesc, „lumina altora” „sugruma” vraja cunoasterii, a tainei.In antiteza poetul isi propune ca prin rationamentul sa imbogateasca „corola de minuni” cu tainele proprii.Eul liric, apoi, explica conceptia sa despre propria-i „lumina”.Aceasta se aseamana razelor lunii care nu fac altceva decat sa accentueze taina noptii.Prin „largi fiori de sfant mister” este expusa modalitatea prin care eul liric va reusi acest lucru, astfel tot ce-a fost neinteles se va schimba in neitelesuri si mai mari.
In final, Blaga justifica propria capacitate de a imbogati tainlele lumii, el iubind, intelegand fiecare element ce-l incojoara, el intelegand Totul, Intregul.
II. Icepand cu ciclul „Moartea lui Pan” din volumul „Paşii Profetului” vârsta edenica a comunicării depline a omului cu natura se încheie, poetul propunând o alta condiţie a eului care traiste drama singuratatii si a ruperii sale de întreg. Eul se simte fragment, izolat de universul căruia ii aparţine, ceea ce-i determina starea concretizata in „tristeţe metafizica”
Daca in primele doua volume eul tindea sa se contopească cu întregul, acum acest eu este tulburat de aspiraţia spre un orizont de dincolo de realitatea imediata. Nu mai avem de aici un eu stihial, ci un eu interogativ care descifrează-n permanent realitatea căutând semnele absolutului. Eul acest are constiinta păcatului, păcatul nefiind altul decât gândul care individualizează eul, îl rupe de lume, dsitantandu-l inevitabil de aceasta.
Eul interogativ din aceasta etapa este chinuit de mari nelinişti existenţiale iar drama sa este drama omului care intelege ca este alungat din Edenul biblic.
Pentru acest eu interogativ universul nu mai este o unitate, o „corola de minuni a lumii”, ci un „paradis in destrămare”, o lume care intra in declin deoarece i-au murit marile mituri.
Semnificativa pentru aceasta etapa este creaţia „Paradis in destrămare” in care Blaga prezinta un univers haotic, in destramare, un univers care isi pierde miturile si isi anuleaza creatia edenica.
Poetul prezinta o serie de mituri biblice pe care insa le prelucreaza, acesta fiind mitul Paradisului.Ideea fundamentala este ca legatura dintre lume si taramul cerurulor s-a rupt dupa izgonirea omului din paradis.Astfel Blaga creaza imaginea unei lumi moderne, a pacatelor, a unei lumi in destramare din care divinul si sacrul lipsesc cu desavarsire.Poetul recurge la o desacralizare a simbolurilor biblice.Ingerul de la poarta tine in mana un cotor ceea ce sugereaza restul, lucrurile ce au ramas nefolosite.De asemenea lipsa flacarii scoate in evidenta disparitai fortei divine.Portretul se incheie cu sugestia inutilitatii, a conditiei precare a divinitatii, astfel ingerul se simte invins.
Blaga recurge la umanizarea figurilor biblice, astfel serafimii au „parul nins” aceasta scotand in evidenta si imbatrinrea lor, faptul ca vor avea un sfarsit.Ei sunt vazuti intr-un plan teluric, pamantesc in care sunt intr-o permanenta cautare a adevarului, adevar care li se refuza” inseteaza dupa adevar/dar apele din fantani/refuza galetile lor”.Arhagelii, personaje biblice, sunt si ei umanizati.Ei sunt vazuti in postura de a ara ceea ce ii implica in regimul untilitatii.Conditia lor decazuta este scoasa in evidenta de faptul ca ei folosesc pluguri de lemn.Versul „se plang de greutatile aripilor” sugereaza faptul ca ropria lor conditie este o povara, iar zoborul spre inalt nu le mai este permis.
Porumbelul ca simbol al vietii, capata aici o alta semnificatie;el surprinde stingerea lumii, declinul acesteia :”porumbelul sfantului duh,/cu pliscul stinge cele din urma lumini”.Ingerii, elemente sacre, sufera ca oamenii, ei culcandu-se in fan zgribulin.
Prin interjectia din finalul poeziei : „vai, vai”, eul liric isi face simtita prezenta manifestandu-si durerea unui destin cere impune suferinta si care prevestste un sfarsit iminent.
Finalul este asemenea unui punct culminat, izvorul vietii fiind anulat”tarana va seca povestile”.De asemenea Blaga surprinde declinul divinitatii, personajele biblice devenind oamneni si traind conditia lor, acesta fiind sfarsitul prin moarte.
III. Cu Volumul „Nebanuitele Trepte” se produce o recuperare a armoniei pierdute, eul depaseste acel sentiment al „tristeţii metafizice” trăind bucuria solidarizării cu tot ce exista.
Daca in cea de a doua etapa a creaţiei erosul era absent, acum deţine o pondere însemnata fiindcă este văzut ca o forţa regeneratoare, iar iubirea are chiar menirea de a reactualiza timpul genezei.
Lucian Blaga cânta acum mirobila samanta, bucuria rodului si a devenirii .
Întreaga poezie dobandeste o nota de calm si de seninătate chiar ideea morţii este acceptata cu o anumita seninătate fiindcă moartea este integrata firesc in ordinea lumii.
Semnificativa pentru aceasta perioada este poezia „Oda simplisimei flori"
Aceasta poezie face parte dintre versurile ultimei perioade ale creaţiei lui Blaga lăsând sa se vadă renunţarea la neliniştile si spaimele existentei legate de sentimentul trecerii. Atitudinea poetului este una de seninatate si de echilibru.El descopera cu bucurie universul minor care trebui luat in seama si care merita sa devina obiect al cantecului.Lucian Blaga canta astfel cu o neretinuta placere lucrurile simple pe care le incarca cu o adnaca semnificatie.
Poezia stabileste o legatura intre eul liric si univesrul vegetal, eul adresandu-se papadiei pe carei ii adauga insusiri deosebite, ea devenid „ecumenica”.Astfel poetul redimensioneaza lumea ridicand elementul nesimnificativ la dimensiuni sacre.Elementul in aparenta neinsemnat devine la Blaga un pricipiu cosmic care determina ordinea lumii.:”dupa a ta aurie ardoare/…/anul isi hotareste fericitele zile”
Poetul insista asupra papadiei ca element lipsit de importanta a lumii, dar care merita totusi sa fie celebrata pentru faptul ca este un simbol al rodirii, al semintei si al germinatiei”samanta sa faci pe pamant/e tot de doresti”.Poetul surpinde cu pasiune evolutia si moartea unui element minor, atribuind-ui prin actul poetic „ o aureola de sfant”.
Lucian Blaga este un poet deosebit de original propunând un limbaj de o indiscutabila expresivitate:
Prin capacitatea de plasticizare a ideilor Blaga propune idei de făcură filosofica prin imagini semnificative realizând idei poetice.
Imaginea Blagiana se realizează intr-o comparaţie ce asociază elemente abstracte cu elemente concrete ale lumii materiale.
Autorul poemelor Luminii resemantizeaza cuvintele incarcandu-le cu puteri magice si cu o forţa mitica.
In toata opera poetica a lui Blaga se intanlesc cele doua tipuri de metafore teoretizate de poet: Este vorba despre Metaforele Plasticizante. Aceste metafore se produc in cadrul limbajul prin apropierea unui fapte altul ambele tinand de domeniul lumii date: Ex. „Pe uliti, subţire si-nalta/ ploaia umbla pe cataligi”.
A doua categorie de metafore este cea a Metaforelor Revelatorii. Acestea sunt destinate sa scoată la iveala ceva ascuns, încearcă relevarea unui mister prin mijloace pe care le pune la indemna lumea concreta.
In acest caz o metafora revelatorie surprinde ninsoare: „Cenuşa îngerilor arşi in ceruri / ne cade fulguind pe umeri si pe case”.
Printr-o metafora revelatorie este prezentata de Lucian Blaga soarele „Soarele lacrima Domnului/ cade in marile somnului”
Prin întreaga sa activitate literara Lucian Blaga se conturează ca un autentic reper valoric in spaţiul literaturii romane.Lucian Blaga s-a născut in 9 mai 1895, in 1906 este înscris la liceul „Andrei Saguna” din Brasov. In 1910 apar primele poezii ale lui Blaga, 1914 debutează in filozofie cu însemnări despre Intuiţia in filosofia lui Bergson. 1917 termina teologia si se înscrie la facultatea de filozofie din Viena. In 1919 sunt publicate „Poemele Luminii” de către Sextil Puscariu. In 1920 Lucian Blaga isi ia doctoratul in Filozofie la Viena. In 1921 apare volumul „Paşii Profetului”. In 1923 este publicata drama „Tulburarea apelor”. In anul 1924 apare „In Marea Trecere”, 1929 „Lauda Somnului”, 1933 „In cumpăna Apelor”, 1938 „La Curţile Dorului”, 1943 „Nebanuite Trepte”.
Lucian Blaga este un scriitor reprezentativ al literaturii romanesti care s-ai concretizat vocaţia creatoare in dramaturgie cu opera „Meşterul Manole”, in eseistica, dar mai ales in poezie.
Poezia lui Lucian Blaga isi motivează unitatea interioara si dimensiunile prin relaţia eului poetic cu universul.
In creaţia poetica a lui Lucian Blaga se disting trei momente distincte care corespund unor ipostaze ale eului poetic:
I. In primele doua volume : „Poemele luminii” si „Paşii profetului” apare un eu stihial care se simte parte integrata marelui „Tot” (întregului). Reprezentativa pentru aceasta etapa a creaţiei armane poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, poezia care oferă in linii mari o schiţa a viziunii sale poetice.Astfel insusi titlul poezieisugereaza dorinta eului liruc de a nu distruge tainele lumii printr-o gandire rationala ci dimpotriva de a le amplifica prin creata sa.Verbul la forma negativa „nu strivesc” este folosit in sens metaforic punand in evidenta refuzul eului de a diminua tainele.
Expunand ideea ca mintea , ratiunea este capabila sa distruga misterul cunoasterii, eul isi propune „sa nu ucida cu mintea” tainlele pe care le-a cunoscut in viata sa.Experienta lui asupra vietii este sugerata prin enumeratia”in flori, in ochi, pe buze ori morminte”.Fiecare din aceste elemente sunt pentru poet o parte din viata lui:florile suntcadrul natural in care a trait, ochii semnifica planul spiritual, pe buze este vorba rostita de el sau de altii, iar mormintele sugereaza moartea pe care o asteapta.
Substantivul „lumina” este folosit metaforic.Acesta se refera la capacitatea omului de a intelege realitatea, dar si la faptul ca lumina creaza un univers imaginar.Dar, cu taoate ca este un dar Dumnezeiesc, „lumina altora” „sugruma” vraja cunoasterii, a tainei.In antiteza poetul isi propune ca prin rationamentul sa imbogateasca „corola de minuni” cu tainele proprii.Eul liric, apoi, explica conceptia sa despre propria-i „lumina”.Aceasta se aseamana razelor lunii care nu fac altceva decat sa accentueze taina noptii.Prin „largi fiori de sfant mister” este expusa modalitatea prin care eul liric va reusi acest lucru, astfel tot ce-a fost neinteles se va schimba in neitelesuri si mai mari.
In final, Blaga justifica propria capacitate de a imbogati tainlele lumii, el iubind, intelegand fiecare element ce-l incojoara, el intelegand Totul, Intregul.
II. Icepand cu ciclul „Moartea lui Pan” din volumul „Paşii Profetului” vârsta edenica a comunicării depline a omului cu natura se încheie, poetul propunând o alta condiţie a eului care traiste drama singuratatii si a ruperii sale de întreg. Eul se simte fragment, izolat de universul căruia ii aparţine, ceea ce-i determina starea concretizata in „tristeţe metafizica”
Daca in primele doua volume eul tindea sa se contopească cu întregul, acum acest eu este tulburat de aspiraţia spre un orizont de dincolo de realitatea imediata. Nu mai avem de aici un eu stihial, ci un eu interogativ care descifrează-n permanent realitatea căutând semnele absolutului. Eul acest are constiinta păcatului, păcatul nefiind altul decât gândul care individualizează eul, îl rupe de lume, dsitantandu-l inevitabil de aceasta.
Eul interogativ din aceasta etapa este chinuit de mari nelinişti existenţiale iar drama sa este drama omului care intelege ca este alungat din Edenul biblic.
Pentru acest eu interogativ universul nu mai este o unitate, o „corola de minuni a lumii”, ci un „paradis in destrămare”, o lume care intra in declin deoarece i-au murit marile mituri.
Semnificativa pentru aceasta etapa este creaţia „Paradis in destrămare” in care Blaga prezinta un univers haotic, in destramare, un univers care isi pierde miturile si isi anuleaza creatia edenica.
Poetul prezinta o serie de mituri biblice pe care insa le prelucreaza, acesta fiind mitul Paradisului.Ideea fundamentala este ca legatura dintre lume si taramul cerurulor s-a rupt dupa izgonirea omului din paradis.Astfel Blaga creaza imaginea unei lumi moderne, a pacatelor, a unei lumi in destramare din care divinul si sacrul lipsesc cu desavarsire.Poetul recurge la o desacralizare a simbolurilor biblice.Ingerul de la poarta tine in mana un cotor ceea ce sugereaza restul, lucrurile ce au ramas nefolosite.De asemenea lipsa flacarii scoate in evidenta disparitai fortei divine.Portretul se incheie cu sugestia inutilitatii, a conditiei precare a divinitatii, astfel ingerul se simte invins.
Blaga recurge la umanizarea figurilor biblice, astfel serafimii au „parul nins” aceasta scotand in evidenta si imbatrinrea lor, faptul ca vor avea un sfarsit.Ei sunt vazuti intr-un plan teluric, pamantesc in care sunt intr-o permanenta cautare a adevarului, adevar care li se refuza” inseteaza dupa adevar/dar apele din fantani/refuza galetile lor”.Arhagelii, personaje biblice, sunt si ei umanizati.Ei sunt vazuti in postura de a ara ceea ce ii implica in regimul untilitatii.Conditia lor decazuta este scoasa in evidenta de faptul ca ei folosesc pluguri de lemn.Versul „se plang de greutatile aripilor” sugereaza faptul ca ropria lor conditie este o povara, iar zoborul spre inalt nu le mai este permis.
Porumbelul ca simbol al vietii, capata aici o alta semnificatie;el surprinde stingerea lumii, declinul acesteia :”porumbelul sfantului duh,/cu pliscul stinge cele din urma lumini”.Ingerii, elemente sacre, sufera ca oamenii, ei culcandu-se in fan zgribulin.
Prin interjectia din finalul poeziei : „vai, vai”, eul liric isi face simtita prezenta manifestandu-si durerea unui destin cere impune suferinta si care prevestste un sfarsit iminent.
Finalul este asemenea unui punct culminat, izvorul vietii fiind anulat”tarana va seca povestile”.De asemenea Blaga surprinde declinul divinitatii, personajele biblice devenind oamneni si traind conditia lor, acesta fiind sfarsitul prin moarte.
III. Cu Volumul „Nebanuitele Trepte” se produce o recuperare a armoniei pierdute, eul depaseste acel sentiment al „tristeţii metafizice” trăind bucuria solidarizării cu tot ce exista.
Daca in cea de a doua etapa a creaţiei erosul era absent, acum deţine o pondere însemnata fiindcă este văzut ca o forţa regeneratoare, iar iubirea are chiar menirea de a reactualiza timpul genezei.
Lucian Blaga cânta acum mirobila samanta, bucuria rodului si a devenirii .
Întreaga poezie dobandeste o nota de calm si de seninătate chiar ideea morţii este acceptata cu o anumita seninătate fiindcă moartea este integrata firesc in ordinea lumii.
Semnificativa pentru aceasta perioada este poezia „Oda simplisimei flori"
Aceasta poezie face parte dintre versurile ultimei perioade ale creaţiei lui Blaga lăsând sa se vadă renunţarea la neliniştile si spaimele existentei legate de sentimentul trecerii. Atitudinea poetului este una de seninatate si de echilibru.El descopera cu bucurie universul minor care trebui luat in seama si care merita sa devina obiect al cantecului.Lucian Blaga canta astfel cu o neretinuta placere lucrurile simple pe care le incarca cu o adnaca semnificatie.
Poezia stabileste o legatura intre eul liric si univesrul vegetal, eul adresandu-se papadiei pe carei ii adauga insusiri deosebite, ea devenid „ecumenica”.Astfel poetul redimensioneaza lumea ridicand elementul nesimnificativ la dimensiuni sacre.Elementul in aparenta neinsemnat devine la Blaga un pricipiu cosmic care determina ordinea lumii.:”dupa a ta aurie ardoare/…/anul isi hotareste fericitele zile”
Poetul insista asupra papadiei ca element lipsit de importanta a lumii, dar care merita totusi sa fie celebrata pentru faptul ca este un simbol al rodirii, al semintei si al germinatiei”samanta sa faci pe pamant/e tot de doresti”.Poetul surpinde cu pasiune evolutia si moartea unui element minor, atribuind-ui prin actul poetic „ o aureola de sfant”.
Lucian Blaga este un poet deosebit de original propunând un limbaj de o indiscutabila expresivitate:
Prin capacitatea de plasticizare a ideilor Blaga propune idei de făcură filosofica prin imagini semnificative realizând idei poetice.
Imaginea Blagiana se realizează intr-o comparaţie ce asociază elemente abstracte cu elemente concrete ale lumii materiale.
Autorul poemelor Luminii resemantizeaza cuvintele incarcandu-le cu puteri magice si cu o forţa mitica.
In toata opera poetica a lui Blaga se intanlesc cele doua tipuri de metafore teoretizate de poet: Este vorba despre Metaforele Plasticizante. Aceste metafore se produc in cadrul limbajul prin apropierea unui fapte altul ambele tinand de domeniul lumii date: Ex. „Pe uliti, subţire si-nalta/ ploaia umbla pe cataligi”.
A doua categorie de metafore este cea a Metaforelor Revelatorii. Acestea sunt destinate sa scoată la iveala ceva ascuns, încearcă relevarea unui mister prin mijloace pe care le pune la indemna lumea concreta.
In acest caz o metafora revelatorie surprinde ninsoare: „Cenuşa îngerilor arşi in ceruri / ne cade fulguind pe umeri si pe case”.
Printr-o metafora revelatorie este prezentata de Lucian Blaga soarele „Soarele lacrima Domnului/ cade in marile somnului”
Prin întreaga sa activitate literara Lucian Blaga se conturează ca un autentic reper valoric in spaţiul literaturii romane.
Powered by (clic aici) Blaga s-a născut in 9 mai 1895, in 1906 este înscris la liceul „Andrei Saguna” din Brasov. In 1910 apar primele poezii ale lui Blaga, 1914 debutează in filozofie cu însemnări despre Intuiţia in filosofia lui Bergson. 1917 termina teologia si se înscrie la facultatea de filozofie din Viena. In 1919 sunt publicate „Poemele Luminii” de către Sextil Puscariu. In 1920 Lucian Blaga isi ia doctoratul in Filozofie la Viena. In 1921 apare volumul „Paşii Profetului”. In 1923 este publicata drama „Tulburarea apelor”. In anul 1924 apare „In Marea Trecere”, 1929 „Lauda Somnului”, 1933 „In cumpăna Apelor”, 1938 „La Curţile Dorului”, 1943 „Nebanuite Trepte”.
Lucian Blaga este un scriitor reprezentativ al literaturii romanesti care s-ai concretizat vocaţia creatoare in dramaturgie cu opera „Meşterul Manole”, in eseistica, dar mai ales in poezie.
Poezia lui Lucian Blaga isi motivează unitatea interioara si dimensiunile prin relaţia eului poetic cu universul.
In creaţia poetica a lui Lucian Blaga se disting trei momente distincte care corespund unor ipostaze ale eului poetic:
I. In primele doua volume : „Poemele luminii” si „Paşii profetului” apare un eu stihial care se simte parte integrata marelui „Tot” (întregului). Reprezentativa pentru aceasta etapa a creaţiei armane poezia „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii”, poezia care oferă in linii mari o schiţa a viziunii sale poetice.Astfel insusi titlul poezieisugereaza dorinta eului liruc de a nu distruge tainele lumii printr-o gandire rationala ci dimpotriva de a le amplifica prin creata sa.Verbul la forma negativa „nu strivesc” este folosit in sens metaforic punand in evidenta refuzul eului de a diminua tainele.
Expunand ideea ca mintea , ratiunea este capabila sa distruga misterul cunoasterii, eul isi propune „sa nu ucida cu mintea” tainlele pe care le-a cunoscut in viata sa.Experienta lui asupra vietii este sugerata prin enumeratia”in flori, in ochi, pe buze ori morminte”.Fiecare din aceste elemente sunt pentru poet o parte din viata lui:florile suntcadrul natural in care a trait, ochii semnifica planul spiritual, pe buze este vorba rostita de el sau de altii, iar mormintele sugereaza moartea pe care o asteapta.
Substantivul „lumina” este folosit metaforic.Acesta se refera la capacitatea omului de a intelege realitatea, dar si la faptul ca lumina creaza un univers imaginar.Dar, cu taoate ca este un dar Dumnezeiesc, „lumina altora” „sugruma” vraja cunoasterii, a tainei.In antiteza poetul isi propune ca prin rationamentul sa imbogateasca „corola de minuni” cu tainele proprii.Eul liric, apoi, explica conceptia sa despre propria-i „lumina”.Aceasta se aseamana razelor lunii care nu fac altceva decat sa accentueze taina noptii.Prin „largi fiori de sfant mister” este expusa modalitatea prin care eul liric va reusi acest lucru, astfel tot ce-a fost neinteles se va schimba in neitelesuri si mai mari.
In final, Blaga justifica propria capacitate de a imbogati tainlele lumii, el iubind, intelegand fiecare element ce-l incojoara, el intelegand Totul, Intregul.
II. Icepand cu ciclul „Moartea lui Pan” din volumul „Paşii Profetului” vârsta edenica a comunicării depline a omului cu natura se încheie, poetul propunând o alta condiţie a eului care traiste drama singuratatii si a ruperii sale de întreg. Eul se simte fragment, izolat de universul căruia ii aparţine, ceea ce-i determina starea concretizata in „tristeţe metafizica”
Daca in primele doua volume eul tindea sa se contopească cu întregul, acum acest eu este tulburat de aspiraţia spre un orizont de dincolo de realitatea imediata. Nu mai avem de aici un eu stihial, ci un eu interogativ care descifrează-n permanent realitatea căutând semnele absolutului. Eul acest are constiinta păcatului, păcatul nefiind altul decât gândul care individualizează eul, îl rupe de lume, dsitantandu-l inevitabil de aceasta.
Eul interogativ din aceasta etapa este chinuit de mari nelinişti existenţiale iar drama sa este drama omului care intelege ca este alungat din Edenul biblic.
Pentru acest eu interogativ universul nu mai este o unitate, o „corola de minuni a lumii”, ci un „paradis in destrămare”, o lume care intra in declin deoarece i-au murit marile mituri.
Semnificativa pentru aceasta etapa este creaţia „Paradis in destrămare” in care Blaga prezinta un univers haotic, in destramare, un univers care isi pierde miturile si isi anuleaza creatia edenica.
Poetul prezinta o serie de mituri biblice pe care insa le prelucreaza, acesta fiind mitul Paradisului.Ideea fundamentala este ca legatura dintre lume si taramul cerurulor s-a rupt dupa izgonirea omului din paradis.Astfel Blaga creaza imaginea unei lumi moderne, a pacatelor, a unei lumi in destramare din care divinul si sacrul lipsesc cu desavarsire.Poetul recurge la o desacralizare a simbolurilor biblice.Ingerul de la poarta tine in mana un cotor ceea ce sugereaza restul, lucrurile ce au ramas nefolosite.De asemenea lipsa flacarii scoate in evidenta disparitai fortei divine.Portretul se incheie cu sugestia inutilitatii, a conditiei precare a divinitatii, astfel ingerul se simte invins.
Blaga recurge la umanizarea figurilor biblice, astfel serafimii au „parul nins” aceasta scotand in evidenta si imbatrinrea lor, faptul ca vor avea un sfarsit.Ei sunt vazuti intr-un plan teluric, pamantesc in care sunt intr-o permanenta cautare a adevarului, adevar care li se refuza” inseteaza dupa adevar/dar apele din fantani/refuza galetile lor”.Arhagelii, personaje biblice, sunt si ei umanizati.Ei sunt vazuti in postura de a ara ceea ce ii implica in regimul untilitatii.Conditia lor decazuta este scoasa in evidenta de faptul ca ei folosesc pluguri de lemn.Versul „se plang de greutatile aripilor” sugereaza faptul ca ropria lor conditie este o povara, iar zoborul spre inalt nu le mai este permis.
Porumbelul ca simbol al vietii, capata aici o alta semnificatie;el surprinde stingerea lumii, declinul acesteia :”porumbelul sfantului duh,/cu pliscul stinge cele din urma lumini”.Ingerii, elemente sacre, sufera ca oamenii, ei culcandu-se in fan zgribulin.
Prin interjectia din finalul poeziei : „vai, vai”, eul liric isi face simtita prezenta manifestandu-si durerea unui destin cere impune suferinta si care prevestste un sfarsit iminent.
Finalul este asemenea unui punct culminat, izvorul vietii fiind anulat”tarana va seca povestile”.De asemenea Blaga surprinde declinul divinitatii, personajele biblice devenind oamneni si traind conditia lor, acesta fiind sfarsitul prin moarte.
III. Cu Volumul „Nebanuitele Trepte” se produce o recuperare a armoniei pierdute, eul depaseste acel sentiment al „tristeţii metafizice” trăind bucuria solidarizării cu tot ce exista.
Daca in cea de a doua etapa a creaţiei erosul era absent, acum deţine o pondere însemnata fiindcă este văzut ca o forţa regeneratoare, iar iubirea are chiar menirea de a reactualiza timpul genezei.
Lucian Blaga cânta acum mirobila samanta, bucuria rodului si a devenirii .
Întreaga poezie dobandeste o nota de calm si de seninătate chiar ideea morţii este acceptata cu o anumita seninătate fiindcă moartea este integrata firesc in ordinea lumii.
Semnificativa pentru aceasta perioada este poezia „Oda simplisimei flori"
Aceasta poezie face parte dintre versurile ultimei perioade ale creaţiei lui Blaga lăsând sa se vadă renunţarea la neliniştile si spaimele existentei legate de sentimentul trecerii. Atitudinea poetului este una de seninatate si de echilibru.El descopera cu bucurie universul minor care trebui luat in seama si care merita sa devina obiect al cantecului.Lucian Blaga canta astfel cu o neretinuta placere lucrurile simple pe care le incarca cu o adnaca semnificatie.
Poezia stabileste o legatura intre eul liric si univesrul vegetal, eul adresandu-se papadiei pe carei ii adauga insusiri deosebite, ea devenid „ecumenica”.Astfel poetul redimensioneaza lumea ridicand elementul nesimnificativ la dimensiuni sacre.Elementul in aparenta neinsemnat devine la Blaga un pricipiu cosmic care determina ordinea lumii.:”dupa a ta aurie ardoare/…/anul isi hotareste fericitele zile”
Poetul insista asupra papadiei ca element lipsit de importanta a lumii, dar care merita totusi sa fie celebrata pentru faptul ca este un simbol al rodirii, al semintei si al germinatiei”samanta sa faci pe pamant/e tot de doresti”.Poetul surpinde cu pasiune evolutia si moartea unui element minor, atribuind-ui prin actul poetic „ o aureola de sfant”.
Lucian Blaga este un poet deosebit de original propunând un limbaj de o indiscutabila expresivitate:
Prin capacitatea de plasticizare a ideilor Blaga propune idei de făcură filosofica prin imagini semnificative realizând idei poetice.
Imaginea Blagiana se realizează intr-o comparaţie ce asociază elemente abstracte cu elemente concrete ale lumii materiale.
Autorul poemelor Luminii resemantizeaza cuvintele incarcandu-le cu puteri magice si cu o forţa mitica.
In toata opera poetica a lui Blaga se intanlesc cele doua tipuri de metafore teoretizate de poet: Este vorba despre Metaforele Plasticizante. Aceste metafore se produc in cadrul limbajul prin apropierea unui fapte altul ambele tinand de domeniul lumii date: Ex. „Pe uliti, subţire si-nalta/ ploaia umbla pe cataligi”.
A doua categorie de metafore este cea a Metaforelor Revelatorii. Acestea sunt destinate sa scoată la iveala ceva ascuns, încearcă relevarea unui mister prin mijloace pe care le pune la indemna lumea concreta.
In acest caz o metafora revelatorie surprinde ninsoare: „Cenuşa îngerilor arşi in ceruri / ne cade fulguind pe umeri si pe case”.
Printr-o metafora revelatorie este prezentata de Lucian Blaga soarele „Soarele lacrima Domnului/ cade in marile somnului”
Prin întreaga sa activitate literara Lucian Blaga se conturează ca un autentic reper valoric in spaţiul literaturii romane.
_______________________________________
  
|
|
, rezultatele sale la stiintele umaniste fiind cu totul remarcabile. 